Parabola – Vise năruite spre bucurie
decembrie 2, 2009 de tatianarotaru
Care este cea mai mare minciună a lumii ?”, intrebă băiatul. “Cea mai mare minciună a lumii e aceea că оntr-un anumit moment al vieţii pierdem controlul asupra a ceea ce ni se оntвmplă şi viaţa noastră ajunge la voia sorţii. Asta e cea mai mare minciună a lumii.” – Paulo Coelho –
Omul nostru ducea o viaţă plăcută. La fel era şi оnchinarea lui. Cele doua mergeau bine оmpreună. Dumnezeu оnsă nu era mulţumit. Aşa că a оngăduit ca viaţa omului nostru să devină neplăcută. Omul a reacţionat imediat, şocat. “Cum se poate una ca asta ? Cum se poate оntвmpla aşa ceva оn viata mea ?” Sub starea de soc a omului se ascundea оngвmfarea. El оnsă nu considera că e оngвmfare, ci оncredere. “Asta va trece curвnd. Dumnezeu este credincios. Viaţa va fi iarăşi plăcută.” оşi spunea el. Оnchinarea lui оnsă a rămas pe mai departe lipsită de pasiune. Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a оngăduit ca оn viaţa omului nostru să se оntвmple şi mai multe lucruri neplăcute. Omul a оncercat din greu să-şi controleze frustrările, pentru că , nu-i aşa ?, avea credinţă оn Dumnezeu. “Voi avea răbdare”, a hotărвt el. Nu-şi dădea оnsă seama că hotărвrea lui de a rămвne răbdător venea din convingerea lui că viaţa plăcută i se cuvenea. Şi nu-şi putea auzi propria inimă care spunea: “Dacă sunt răbdător, Dumnezeu va face ca lucrurile să fie iarăşi plăcute. Asta e treaba Lui.” Astfel, оnchinarea lui a devenit o modalitate de a-L convinge pe Dumnezeu să ii redea viaţa plăcută de dinainte. Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a оndepărtat o parte din gardul de protecţie cu care оl ocrotea pe omul nostru. Viaţa acestuia a devenit mizerabilă. Omul s-a оnfuriat. Dumnezeu părea de neclintit, indiferent, nepăsător. Uşa cerului оi fusese trвntită оn faţa şi omul nostru ştia ca nu o putea forţa. Nu se putea gвndi decвt la zilele mai bune – nu la zilele mai bune ce urmau să vină, ci la zilele mai bune de dinainte, zile care nu mai erau şi care nici nu dădeau vreun semn că s-ar mai оntoarce. Visele sale cele mai оnalte erau acum de a se оntoarce la acele zile, la viaţa plăcută pe care o dusese odinioară, cвnd simţea ceea ce credea că este fericirea. Nu putea visa o mai mare fericire decвt aceea de a se оntoarce la ceea ce fusese cвndva. Ştia оnsă că viaţa nu face niciodată paşi оnapoi. Adulţii nu pot redeveni copii. Bătrвnii nu-şi mai pot recăpăta energia anilor tinereţii. Aşa că şi-a pierdut speranţa. Dumnezeu оşi retrăsese binecuvвntarea şi nu erau semne că ar putea să se răzgвndească. Omul a căzut оn depresie. A оncetat să se mai оnchine. Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a dezlănţuit toate forţele iadului оn viata omului nostru. Ispite cărora оnainte reuşea să le facă faţă, erau acum irezistibile. Durerea de a trăi era atвt de mare, оncвt plăcerea pe care i-o oferea ispita, ca o eliberare, părea normală şi chiar necesară. După plăcere оnsă urma оntotdeauna un altfel de durere, o durere care оi acoperea sufletul ca o ceaţă prin care nu puteau pătrunde nici cele mai puternice raze ale soarelui. Omul nu putea vedea decвt durerea lui. Nu-L putea vedea pe Dumnezeu. El credea că poate, dar dumnezeul pe care-l vedea era unul a cărui sarcina era să оndepărteze durerea din viaţa lui. Şi-l putea imagina pe acest dumnezeu dar nu-l putea găsi. Omul nostru se adresa singurului dumnezeu pe care оl ştia. Cerea оntr-una ajutor. Dincolo de cererile lui de ajutor, aproape că auzea ce spunea inima lui, “Dumnezeule, trebuie să mă ajuţi. Nu voi crede niciodată că merit să mi se оntвmple toate acestea. Durerea aceasta nu este din vina mea. Este din vina Ta”. Оnchinarea lui luase оntotdeauna pвnă atunci forma cererii, dar acum lucrul acesta era atвt de evident, оncвt omul nu prea mai putea să nu-l recunoască. Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a оngăduit ca zbaterea omului să continue. Şi a lăsat ca оn viaţa lui să vină noi necazuri. In acea parte a inimii lui оn care se năşteau cele mai оnalte vise ale lui, omul fusese sigur că nu va trece niciodată prin noile necazuri prin care trecea acum. Ani la rвnd оşi spusese оn adвncul inimii(fără să fie conştient anume de aceasta), “Asta nu mi se poate оntвmpla mie. Dacă ar fi aşa, viaţa mea s-ar sfвrşi. Dacă mi s-ar оntвmpla una ca asta, concluzia la care aş ajunge ar fi că Dumnezeu nu este bun. Aş avea atunci toate motivele să-I оntorc spatele. Şi nimeni, nici măcar El, n-ar putea să mă оnvinovăţească”. Omul оnsă tot nu-şi auzea inima vorbind. Ce auzea era o voce seducătoare care оl оmbia cu cea mai periculoasă ispită cu care se confruntase pвnă оn acel moment – să-şi piardă оncrederea оn Dumnezeu – lucru ce părea a-i da o aureolă de sceptic damnat, care sfidează cu curaj divinitatea, singurul mod de a se mai regăsi pe sine. Lupta era tot mai grea. Omului оi mai rămăsese totuşi un licăr de speranţă. Nu renunţa la credinţa lui. In continuare оnsă nu-şi putea auzi inima care spunea, “Am tot dreptul să renunţ la credinţa mea. Aleg оnsă calea nobilă. Continuu să cred оn Tine. Continuu să cred că Tu eşti Dumnezeu şi că cele mai mari speranţe ale mele de bucurie – oricвte vor mai fi rămas – sunt in Tine. Oare asta Te impresionează ? Dacă nu, Doamne, atunci ce Te impresionează ?” Omul continua să se оnchine, acum mai disperat ca oricвnd. O făcea оnsă tot cu mвndrie. Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a lăsat pe mai departe ca оncercările omului nostru să continue şi durerea să nu-l părăsească. A menţinut оn continuare distanţa dintre El şi om. Nu-i oferea nici un sprijin, nici un motiv palpabil pentru a mai spera. Lui Dumnezeu Ii era greu să nu intervină şi să nu оndrepte lucrurile din viaţa omului. Şi Ii era chiar şi mai greu să nu apară оn mod direct оn faţa lui şi să-L asigure de prezenţa Sa. Ii era greu dar nu a făcut-o. Si aceasta pentru ca avea un vis mai mare оn ce-l privea pe omul nostru decвt оntoarcerea lui la o viaţă plăcută. El voia ca omul să descopere adevărata bucurie. Оşi dorea mult să-i redea acestuia speranţa pentru ceea ce conta cel mai mult. Omul оnsă continua să rămвnă оn necunoştinţă cu privire la ce putea fi acel ceva. Ceaţa din jurul sufletului omului ajunsese de-acum atвt de groasă оncвt o putea simţi, era ca un zid de jur оmprejurul lui. Nu mai era decвt mister; era bineоnţeles şi frică, ba chiar groază, dar mult mai acut era sentimentul misterului, al misterului unei vieţi rele şi a unui Dumnezeu bun. Unde era EL ? Cвnd avea cel mai mult nevoie de Dumnezeu, Acesta dispăruse. Nu mai оnţelegea nimic. Era Dumnezeu acolo sau nu era ? Şi dacă era, Оi pasă sau nu de el ? Omul nu putea sa renunţe la Dumnezeu. Şi-a amintit de Iacov. Aşa că a оnceput să lupte. Dar se lupta оn оntuneric, un оntuneric atвt de dens, оncвt nu-şi mai vedea visele pe care le avea pentru o viaţa plăcută. Intr-o beznă adвncă nu poţi vedea. Poţi оnsă auzi. Şi acum, pentru prima dată, putea auzi ce spunea inima. “Binecuvвntează-mă!” a strigat el. Din adвncul sufletului, putea auzi cuvinte ce reflectau o hotărвre fermă de a nu pleca de lвngă Dumnezeu. “Binecuvвntează-mă! Nu pentru că eu sunt bun, ci pentru că Tu eşti bun. Binecuvвntează-mă ! Nu pentru că merit binecuvвntarea Ta, ci pentru că este оn natura Ta să binecuvвntezi. Pentru că nu poţi face altfel. Vin la Tine nu оn virtutea a ceea ce sunt. Pentru ca nu Оmi datorezi nimic. Vin la Tine оn virtutea a ceea ce eşti Tu”. Оşi vedea оn continuare durerea. Dar acum Оl vedea şi pe Dumnezeu. Şi strigătul pentru binecuvвntare nu mai era o cerere pentru o viaţă plăcută. Era un strigăt după orice voia Dumnezeu să facă, după oricine era El. Omul simţea acum ceva diferit. Era оnceputul smereniei. Dar tocmai faptul ca era aceasta оl оmpiedeca să vadă ce era. Omul uitase de sine оnsuşi, descoperind dorinţa pe care o avea de Dumnezeu. Nu-L găsise оncă pe Dumnezeu, dar avea speranţa, speranţa că ar putea trăi ceea ce sufletul lui оşi dorea cel mai mult. Şi atunci l-a văzut. Un izvor cu apă proaspătă clipocind оn deşertul sufletului său. Era un vis nou. Оl putea vedea cum prinde contur. Era visul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat şi de a fi reprezentantul Lui оntr-o lume aflată sub semnul durerii. Visul avea o direcţie tot mai concretă; оnţelegea acum cum Оl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi cum Оl putea reprezenta оnaintea altora оntr-un mod care sa fie numai al lui şi nu al altcuiva. Se simţea ca şi cвnd s-ar fi оntors acasă. Оnţelegea acum că puterea lui de a le vorbi altora оn numele lui Dumnezeu atunci cвnd aceştia s-ar afla оn mijlocul necazurilor vieţii depindea de capacitatea lui de a le vorbi din mijlocul propriilor lui necazuri. Niciodată pвnă atunci nu mai fusese recunoscător pentru necazurile lui. Suferinţa lui devenise uşa prin care putea intra оn inima lui Dumnezeu. Acum оmpărtăşea cu El durerea Lui din marele Sau plan de mвntuire. Faptul că suferea оmpreună cu Dumnezeu pentru aceeaşi cauză оl făcea să se simtă mai aproape de El. Un gвnd noi оi оncolţi оn minte, “Mă voi uni cu toate forţele care luptă оmpotriva rădăcinii acestor necazuri. Mă voi alia cu bunătatea оmpotriva răului. Nu voi aştepta să văd lucrurile mai limpede; orice va trebui făcut voi face. Voi rămвne оnsă aproape de izvor. Pentru că sufletul meu e оnsetat. Nu o viaţă lipsită de necazuri este apa pentru sufletul meu; orice vine de la Dumnezeu – oricine ar fi El – aceasta este singura apă adevărată. Şi-mi este destul.” Omul I se оnchina lui Dumnezeu şi Dumnezeu era mulţumit. Aşa că Dumnezeu a lăsat ca apa izvorului să curgă spre sufletul omului. Cвnd omul nu venea оn fiecare dimineaţă la izvor să bea, sau nu revenea оn fiecare seară să bea din nou, setea devenea insuportabilă. Unele lucruri din viaţa lui s-au оmbunătăţit. Altele au rămas la fel. Iar altele au mers chiar mai rău. Dar omul avea acum vise noi, visa la altceva, la ceva mult mai оnalt decвt o viaţă plăcută. Şi găsise şi curajul de a-şi urma visele. Era de-acum un om care avea speranţa şi speranţa оi aducea bucurie. Dumnezeu era foarte mulţumit. Si aşa era si omul. (Extras din cartea „VISE NĂRUITE- nebănuita cale a lui Dumnezeu spre bucurie” de dr.Larry Crabb)
Învaţă să priveşti dincolo de tragediile vieţii şi să vezi risipa de binecuvântări pe care Dumnezeu o face pentru tine
“Visele năruite”, scrie Larry Crabb, “nu le avem niciodată la întâmplare. Ele sunt întotdeauna o piesă dintr-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungă. Duhul Sfânt foloseşte durerea cu care rămânem în urma năruirii acestor vise pentru a ne ajuta să ne descoperim dorinţa de Dumnezeu pe care o avem şi a începe să visăm cel mai extraordinar vis. Visele năruite sunt oportunităţi prin care Duhul mai întâi pune în noi, după care ne împlineşte acest cel mai extraordinar vis.”
Pentru a ne ajuta să înţelegem la modul cel mai profund şi benefic acest adevăr ignorat de cele mai multe ori, Larry Crabb face în această carte o examinare înţeleaptă, dătătoare de speranţă, onestă şi realistă a dificultăţilor şi tragediilor vieţii. Demersul lui constă în a ne descoperi sensurile mai profunde ale istoriei lui Naomi din cartea Rut.
Pe măsură ce Crabb repovesteşte şi pune în lumină această uneori tulburătoare şi adesea profund emoţionantă istorisire, vedem cum Dumnezeu îi ia lui Naomi fericirea pentru a o pregăti pentru bucurie. Rămânem astfel cu o imagine de neuitat a modului în care foloseşte Dumnezeu visele năruite pentru a da celor pe care îi iubeşte vise mai bune şi o viaţă împlinită.
Visele năruite au puterea de a ne schimba viaţa în bine. Pentru totdeauna.
Kalanchoe blossfeldiana
noiembrie 12, 2009 de tatianarotaru
Familie: Crassulaceae
Origine: Madagascar
Tip: planta perena
Inaltime: pana la 30 cm
Diametru: pana la 30 cm
Expunere:plin soare sau semi-umbra
Pamant:usor drenabil
Perioada de inflorire: tot anul
Descriere:
Kalanchoe blossfeldiana este o planta de apartament foarte des intalnita in Europa. Este o planta mica, suculenta, cu frunze de un verde inchis si flori rosii, galbene, portocalii, roz si albe. Inflorescentele sunt mici, tubulare si seamana cu niste stelute.
Cultivare si ingrijire:
Kalanchoe este o planta usor de cultvat; ea are nevoie de temperaturi crescute si ingrijiri minime. Poate fi crescuta ca planta de apartament, dar si ca planta de gradina, atata timp cat nu este plantata in gradina, ci in ghiveci. Temperatura ideala in care se dezvolta si infloreste variaza intre 12-30C.
Kalanchoe este foarte sensibila la frig – daca e expusa numai cateva ore la temperaturi aproape de 0C planta va muri. Planta adora sa stea singura, intr-un ghiveci mic. Cu toate acestea, cu cat este mai mare ghiveciul, cu atat vor fi si frunzele mai mari. Evitati sa plantati in acelasi ghiveci cu kalanchoe alte plante decorative; transplantati floarea in fiecare primavara, adaugand pamant proaspat. Kalanchoe creste relativ greu, atingand in medie 15-45 de cm; la plantele batrane, tulpina devine lemnoasa. Radacinile sunt foarte sensibile si este recomandat sa plantati kalanchoe in ghivece de ceramica care permit aerarea mai buna a radacinilor. Plasati pe fundul ghivecelor un strat de pietricele pentru a asigura un bun drenaj si folositi numai compost usor, cu multa turba, si nisip. Inlaturati intotdeauna excesul de apa care se aduna in tava si nu lasati ghiveciul sa stea in apa.
Planta are nevoie de multa lumina pentru a se dezvolta; daca nu primeste suficienta lumina frunzele se inrosesc pe margine. Vara nu o plasati in plin soare pentru ca frunzele sale, care contin multa apa, se vor arde. Primavara devreme si toamna, razele directe ale soarelui sunt destul de slabe cat sa nu raneasca planta.
Udati bine planta atunci cand pamantul este uscat la atingere, dar nu exagerati, pentru ca ii pot putrezi radacinile. Apa de udat trebuie sa fie la temperatura camerei. Kalanchoe rezista si intr-un mediu uscat, dar nu pentru mult timp, pentru ca ii va afecta serios dezvoltarea; planta va avea nevoie de o perioada de adaptare cand va reveni la un mediu normal, si in aceasta perioada e bine sa evitati sa o udati pe frunze.
Cand florile incep sa se usuce, taiati-le si lasati planta sa se odihneasca; de asemenea, dupa ce rupeti florile este bine sa reduceti udarea, pentru ca pe perioada de repaus floarea are nevoie numai de putina apa. In curand vor aparea noi boboci si planta va inflori din nou. Aceasta alternanta de perioade de inflorire si de odihna va continua tot anul, indiferent de anotimp. Nu uitati insa ca inflorirea este direct legata de cantitatea de lumina pe care o primeste. Cu alte cuvinte, daca ii asigurati plantei un maxim de 8-10 ore de lumina pe zi planta va imboboci continuu. Dupa aparitia bobocilor, planta poate primi mai putina lumina, pentru ca, pana la urma, prea multa lumina va duce la o dezvoltare generala buna, dar va reduce sansele de inflorire. Kalanchoe tinde sa infloreasca mai mult toamna pana primavara devreme, din cauza ca zilele sunt mai scurte in aceste anotimpuri.
Tratati planta cu un fertilizator lichid la fiecare 2-3 saptamani.
Inmultire:
Kalanchoe se inmulteste foarte usor prin butasi, care vor inflori foarte usor, mai usor chiar decat planta mama. De obicei noile plante prind radacini in 2 saptamani. Se procedeaza in modul urmator: se taie butasi de 5-8 cm lungime si se inlatura frunzele de jos; se umple un ghiveci adanc cu pamant (ideal, cu acelasi tip de pamant ca la planta-mama) si se pune butasul pana la nodul din care s-au rupt frunzele. Se uda mai rar decat plantele obisnuite si se plaseaza intr-un colt calduros si in 14-21 de zile se poate transplanta intr-un ghiveci obisnuit.
Probleme:
Kalanchoe este in general rezistenta la boli sau insecte, dar poate fi atacata de afide, cosenile, purici de plante, nematode. Simptomele cel mai des intalnite, in afara de prezenta insectelor pe tulpina sau frunze, sunt frunze ofilite, care par rupte sau mancate. Impotriva daunatorilor este de preferat sa utilizati substante non-toxice, pentru ca planta este sensibila la diferite substante chimice.
Sfat:
Atunci cand cumparati o kalanchoe, alegeti o planta cu aspect general bun, cu o forma frumoasa, cu frunze sanatoase si flori cu culori vii. E recomandat sa cumparati plante cu cel mult jumatate din boboci deschisi, decat plante cu toti bobocii infloriti. Nu uitati sa veroficati daca are daunatori.
Specii: sunt peste 200 de specii de kalanchoe.
Ce este Dragostea ?
septembrie 18, 2009 de tatianarotaru
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:16
Quo Vadis Iad sau Rai?
august 14, 2009 de tatianarotaruDacă doreşti să ştii cum poţi fii sigur dacă ai Viaţă Veşnică urmăreşte cele ce urmează în continuare.
Dacă crezi că biblia este cuvîntul lui Dumnezeu , păi uite că ea ne spune :
1. Dumnezeu ne iubeşte şi are un scop minunat pentru viaţa Ta.
Dragostea lui Dumnezeu:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:16
Scopul lui Dumnezeu:
Isus a zis: Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Ioan 10:10
Cum se face, însă, că cei mai mulţi dintre oameni nu trăiesc această viaţă din belşug?
2. Omul este păcătos şi despărţit de Dumnezeu, deaceea el nu cunoaşte dragostea lui Dumnezeu nici scopul lui minunat.
Omul este păcătos
Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Romani 3 :23
Omul a fost creat pentru a avea o relaţie personală cu Dumnezeu, dar neascultînd de El, şi-a ales o cale proprie, fără Dumnezeu.în felul acesta legătura lui cu Dumnezeu s-a rupt. Această neascultare, manifestată printr-o atitudine de răzvrătire sau de indiferenţă faţă de Dumnezeu, este ceea ce Biblia numeşte păcat.
Omul este păcătos
Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Isaia 59:2
Fiindcă plata păcatului este moartea Romani 6:23
Dumnezeu este fînt, iar omul este păcătos. O prăpastie adîncă îi desparte. Omul încearcă în permanenţă să ajungă la Dumnezeu şi să trăiască o viaţă din belşug, prin propriile eforturi, cum ar fi: o viaţă morală, filozofie sau religie.
Al trei-lea adevăr ne prezintă singura modalitate de a trece peste această prăpastie.
3. Isus este singura solutie oferită de Dumnezeu pentru păcatul omului. Prin El te poţi bucura şi cunoaşte dragostea lui Dumnezeu şi scopul Lui minunat.
Isus a murit în locul nostru
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Romai 5:8
Isus a înviat din morţi
Hristos a murit pentru păcatele noastre, … a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi … 1 Corinteni 15:3-6
Isus este singura cale spre Dumnezeu
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Ioan 14 :6
Dumnezeu a creat o punte peste prăpastia care ne desparte de EL, trimiţînd pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pe cruce în locul nostru. El a primit pedeapsa pe care o meritam noi, plătind pentru păcatele noastre.
Nu este deajuns să ştim doar aceste trei adevăruri …
4. Fiecare dintre noi trebuie să-L primească pe Isus Hristos ca Mîntuitor şi Domn; în acest fel ne putem bucura şi cunoaste dragostea lui Dumnezeu şi scopul lui minunat.
Trebuie să-l primim pe Isus Hristos
Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu Ioan 1:12
Îl primim pe Isus Hristos prin credinţă
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Efeseni 2:8-9
Noi îl primim pe Isus Hristos, invitîndu-L în mod personal să intre în viaţa noastră
Isus Hristos a zis: Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Apocalipsa 3:20
A-l primi pe Isus Hristos înseamnă a ne pune încrederea în El, rugîndu-l să intre în vieţile noastre, să ne ierte păcatele şi să ne facă ceea ce ne-a creat să fim. Nu este suficient să fim de acord din punct de vedere intelectual cu faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că a murit pe cruce pentru păcatele noastre; şi nici să avem o experienţă emoţională deosebită. Noi îl primim pe Isus Hristos prin credinţă, printr-un act al voinţei noastre.
Tu poţi să-l primeşti pe Hristos în viaţa ta chiar acum, prin credinţă, exprimată prin rugăciune.
A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu.
Dumnezeu îţi cunoaşte inima şi nu este preocupat atît de cuvintele tale, cît de atitudinea inimii tale. Ită un model de rugăciune:
„Doamne Isuse, am nevoie de Tine. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Îţi deschid inima mea şi Te primesc ca Mîntuitor şi Domn. Îţi mulţumesc că mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat viaţă veşnică. Ia în stăpînire viaţa mea şi fă-mă aşa cum mă vrei Tu. ”
Exprimă această rugăciune dorinţa inimii tale?
Dacă da, roagă-te chiar acum şi Hristos va intra în viaţa ta, aşa după cum a promis.
Aceste informaţii au fost luate din broşura CELE 4 LEGI SPPIRITUALE.
