„Mama nu mai vine acasă…”

 Plecarea peste hotare este una din problemele majore cu care se confrunta Republica Moldova în prezent. La această se poate de discutat mult de noi cei maturi, dar sa vedem ce spun copii, cei care au cel mai mult de suferit din urma acestei probleme.

Aici sînt  cîteva eseuri,  expediate de copii la concursul din cadrul „Orei  copiilor”, despre situaţia minorilor rămaşi fără  îngrijire părintească din cauza migraţiei adulţilor.  E un prilej serios de meditaţie. Citiţi şi o să vedeţi ce trage mai mult la cîntar: viitorul copiilor sau bunăstarea?

 „Mama nu mai vine acasă…” 

Copiii despre plecarea părinţilor la muncă peste hotare)

Copilărie cu gust amarCunosc un astfel de caz: mama a doi băieţi a plecat în Italia pentru a aduce „bani mulţi”. Au trecut cinci ani, iar ea nu mai vine acasă.în primii doi-trei ani, le telefona, le trimitea bani, iar acum nici nu doreşte să audă de casă. Băieţii au luat-o pe o cale rea, unul ajungînd în Centrul de detenţie pentru minori din Lipcani, altul fiind exmatriculat din şcoală, iar tatăl lor îşi îneacă amarul în vin. Acesta este rezultatul plecării părinţilor după „mulţi bani”.Există şi familii bogate, în care plecarea părinţilor este aprobată de copiii care vor să rămînă „liberi”. Aceşti copii de bani gata nu au nici un sentiment de recunoştinţă pentru părinţi şi nici un interes pentru învăţătură. Cred că aceşti părinţi distrug viitorul propriilor copii, procurîndu-le telefoane mobile sau alte aparate costisitoare… Iar copiii care suferă au un gust amar pentru copilăria lor, căci ei sunt deseori împovăraţi cu multe griji, nesimţind cum zboară pasărea Copilăriei. Ca să-i consolăm, trebuie să le acordăm mai multă atenţie, ca ei să simtă dragostea şi pritenia noastră, devenind mai puternici şi mai încrezători în forţele proprii…                     Ana Grama, 16 ani, s. Bădiceni, r-l Soroca

 Adio, Daniel! în locul bunelor poveţe ale părinţilor şi al serilor pline de farmec petrecute în familie, vin plimbările nocturne la vîrste prea fragede, prietenia cu persoane suspecte sau alte ocupaţii care prefac copilăria noastră într-o dramă.Aşa a fost şi în cazul amicului meu, Daniel. Zic „a fost”, pentru că, din nefericire, el nu mai este printre noi. A murit la numai 13 ani, din cauza neglijenţei celor maturi. Lăsat fără supravegherea părintească, Daniel a început să se comporte tot mai ciudat. A devenit abătut şi închis în sine, iar şcoala o frecventa tot mai rar. După vreo jumătate de an, am aflat că Daniel era dependent de droguri. Zilele ce au urmat au fost pentru el şi pentru toţi cei apropiaţi lui un nesfîrşit chin şi zbucium sufletesc. El a urmat taratament după tratament în diferite clinici de dezintoxicare. Banii pentru care au plecat părinţii lui erau inutili, căci Danie la deceda într-o clinică de dezintoxicare, fără ca nimeni din cei dragi să-i fie alături. Acum, doar poza lui şi florile de pe mormвnt îmi amintesc de prietenul meu. Nu pot să uit cum era el înainte de plecarea părinţilor: vesel, cu poftă de viaţă şi cu dragoste de oameni. Cum ar fi fost dacă părinţii lui n-ar fi plecat peste hotare? Probabil, ar fi fost un adolescent frumos, deştept, poate chiar excepţional. Dar n-a fost să fie…Daniel nu este singura victimă! Fraţi de suferinţă are peste tot. Cîte familii trăiesc astăzi tragedii asemănătoare?! Şi cînd te gîndeşti că n-ar fi fost atîta suferinţă, dacă cei de sus, oamenii care fac legi, ar fi acordat părinţilor locuri de muncă şi ar fi plătit salarii aşa cum se cuvine, la timp, pentru ca părinţii să nu plece peste hotare.                                 Marcela Prodan, clasa a XI-ea, s. Copceac, r-l Ştefan Vodă 

„Fără mamă e mai greu decît fără bani”Mă numesc Olga, învăţ în clasa a VI-ea, iar surioara mea în clasa a V-ea. E foarte trist şi dureros cînd părinţii îi lasă pe copii pentru a pleca în căutarea unui ban. Acum, cînd suntem copii, avem nevoie de mamă şi de tată, de dragostea şi căldura lor părintească, de mîngîierea şi de sfaturile lor înţelepte. Ştim că e greu fără bani, dar fără mamă e mult mai greu.Nici în familia noastră situaţia nu-i uşoară. Tatăl nostru, la 43 de ani, are cancer, este invalid de gradul I, iar mama lucrează numai în timpul verii, fiindcă iarna la sat nu-i de lucru. Dar nu ne închipuim ce am face dacă nu ar fi lîngă noi. Trăim modest, multe nu ne ajung, dar căldura şi blîndeţea mamei care ne petrece la şcoală şi ne aşteaptă la amiază, cînd venim acasă, înseamnă totul pentru noi. Prînzul pregătit de mama e foarte gustos. E bine cînd suntem cu toţii acasă, în cuibuşorul nostru mic şi cald. Vor trece anii şi vom fi şi noi maturi. Oare chiar va trebui să părăsim şi noi ţara  în căutarea unui ban? Oare ce ne aşteaptă mîine pe noi, copiii de azi?Vă rugăm să ne răspundeţi, dacă e posibil…        Surioarele Olga şi Nadejda Boicenco, s. Chiştelniţa, r-l Teleneşti 

„Nu mai rezist! Nu mai pot suporta lipsa părinţilor” Mă numesc Corina, sunt o adolescentă de 15 ani care ştie ce înseamnă lipsa părinţilor, lipsa dragostei. Eu cred că plecarea părinţilor în Italia sau Spania este cel mai oribil lucru ce ţi se poate întîmpla. Nimic nu este mai trist decît să fii un copil lipsit de dragostea mamei, de încurajarea şi mîngîierea ei atît de dulce. E atît de greu cînd, la 15 ani, trebuie să-ţi porţi singură de grijă… A trebuit să o fac. Nu sunt fericită, fiindcă nu am familie şi nu-i doresc nici unui copil de pe glob o astfel de viaţă. Nu doresc decît să fiu un copil care creşte în familie, ca ceilalţi! Vreau să am părinţi lîngă mine, care să-mi spună „Noapte bună!” în fiecare seară.Dacă v-aş spune că mi-aş da viaţa pentru cîteva zile într-o familie, m-aţi crede oare?Uneori, îmi doresc să fiu bolnavă de SIDA. Pare o nebunie, dar poate dacă aş fi bolnavă, familia pe care o vreau m-ar lua la ea, din milă. Aş mai trăi doar cîţiva ani, dar aş fi atît de fericită! îmi dau lacrimile acum, cînd scriu aceste rînduri şi, într-adevăr, dacă visul de a trăi în familie s-ar transforma în realitate, aş fi cel mai fericit copil din lume. Te simţi atît de disperată, de părăsită, cînd vii de la şcoală şi nu e nimeni care să te întîmpine cu un zвmbet, cu o vorbă bună…Cu cîteva zile în urmă, cînd am venit de la şcoală, m-am culcat în pat şi am început a plînge. Nimeni nu era lîngă mine, nimeni… Nu mai rezist! Nu mai pot suporta lipsa părinţilor! Aş face orice ca să am şi eu o familie, aş fi în stare să renunţ la orice! Nu le-aş cere nimic părinţilor, nici bani, nici scurtă, nici alte haine. M-aş mulţumi doar cu dragostea lor…Părinţii mei nu sunt plecaţi n Italia sau în Spania. Mai rău, ei nici nu s-au gîndit vreodată la mine, ei nu au existat în viaţa mea. A face copii poate oricine, dar să-i iubească şi să le fie alături – mai puţini. După cum spune şi G. Ibrăileanu: „Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: copii”.Migraţia părinţilor este un lucru ce influenţează negativ asupra copiilor. M-am pus în situaţia lor şi cred că înţeleg ce simt ei. Cu banii în buzunar, fără supraveghere şi cu mult timp liber, devine tot mai tentant să consumi alcool cu gaşca, să pleci la discotecă la o vîrstă mult prea fragedă etc. În această scrisoare am încercat să-mi exprim sentimentele apărute din cauza lipsei părinţilor. Aş putea vorbi mult mai mult despre această „experienţă”… Un lucru ştiu: în lume sigură pentru copii nu poate exista fără îngerii păzitori ai acestora – părinţii.Celor care vor să plece peste hotare le-aş adresa un mesaj: „Nu vă părăsiţi copiii pentru bani, fiindcă astfel distrugeţi temelia familiei!”.         Corina S., s. Mileşti, r-l Nisporeni 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: