Date biografice despre Manuc Bey

     Cine a fost tatăl lui Manuc Bey ?

           Despre strămoşii lui Manuc Bey, unii istorici, ne spun că făceau parte din marea familie princiară Mârza, care a fost ruinată cu timpul din cauza revoluţiilor ce au zbuciumat Armenia şi datorită prădăciunilor care l-au afectat chiar pe Martiros Mirzaian, tatăl viitorului Manuc Bey. Martiros Mirzaian a plecat din Karpi unde locuia,împreună cu soţia şi cu fiul, luând drumul exilului. La început se stabileşte în bulgaria, la Russe (Rusciuc). Aici se naşte în anul 1769 Manuc, cel de al doilea fiu al lui Martiros, cel care a vea să devină „prinţul” Manuc Bey. Karpi, localitatea de origine a tatălui lui Manuc, se află în Armenia.

Date bibliografice privind viaţa lui Manuc Bey

1769 – se naşte fiul lui Martiros Mirzaean şi al Mamilei Hamum Oglu; copilăria şi primii ani de învăţătură (12 ani la Rusciuk).

1780-1785 – este trimis la Iaşi şi Botoşani pentru a se iniţia în afaceri comerciale de la negustori armeni stabiliţi aici; învaţă limba română.  

1786 – prima căsătorie cu fiica lui Avet, un armean bogat din Rusciuk. 1793-1794 – prima menţiune privind afacerile comerciale ale lui Manuc; litigiul cu Bogoş Sebastian, un armean din Botoşani.

1794 – Manuc devine vistier şi colaborator intim al paşei din Rusciuk; împrumută cu bani pe puternicii vremii (paşa din Rusciuk, domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Vodă Ipsilanti) practică negoţul şi stabileşte legături la Bucureşti; contribuie la stârpirea bandelor de tâlhari din zona Rusciukului şi la organizarea acestei regiuni.

1795 – a doua căsătorie cu Mariam, fiica lui Hagi Haritian.

 1802 – este numit serdar de către domnitorul Constantin Ipsilanti.

1803 – este numit paharnic şi primeşte în administrare salinile din Ţara Românească.

1803 – începe construcţia hanului pe terenurile Curţii Vechi, cumpărate prin licitaţie, în 1798.

 1804 – cumpără o vie în dealul Bucureştilor şi alte două vii în împrejurimi, precum şi o moşie de 700 stânjeni la La Floreşti; îşi extinde afacerile de negustor în Ţara Românească şi la Constantinopol.

 1806-1812 – războiul ruso-turc îl proiectează în inima evenimentelor; adept al politicii de prietenie între Turcia şi Rusia, colaborator intim al puternicilor vremuri pune la dispoziţia sultanului Selim al III-lea banii necesari politicii reformatoare pe care o promova, sprijină băneşte pe marele vizir Mustafa Bairactar, iar ConstantinVodă Ipsilanti îl foloseşte „cu izbândă în toate prilejurile critice ale Ţărilor Româneşti, ca mijlocitor devott intereselor acestui principat”, salvator al Bucureştiului de două ori de la jaf şi incendiu, om de legătură între statul major rus şi marele vizir Mustafa Bairactar, dar şi agentul comandamentului rus (transmitea acestuia discuţiile şi evenimentele de la Îmnalta Poartă).

1807 – este însărcinat de către turci să poarte negocieri cu ruşii în vederea încheierii păcii ruso-turce; negocieri ce se vor desfăşura şi în anii următori, şi vor fi susţinute de o bogată corespondenţă între Manuc Bey şi Mustafa Bairactar.

 1808 – plăteşte toate cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a cetăţilor turceşti de la Dunăre.

1808 – este numit de Înalta Poartă „Prinţ al Moldovei” şi la sfârşitul anului se stabileşte în Ţara Românească, dezvoltându-şi o numeroasă reţea de informaţii ce funcţiona între Constantinopol şi ruşi.

1809 – cumpără satele Tâncăbeşti, Dragomireşti, Pasărea, Moara Seacă, sate situate lângă Bucureşti, precum şi moşii în Ilfov şi Prahova.

1809 – este numit dragoman titular; înaltă demnitate cu caracter onorific, acordată de Imperiul Otoman.

1810 – este decorat de Imperiu – Ţarist cu Crucea Sf. Vladimir, gr.III.

1811 – cumpără munţii Clăbucet, Piscul Câinelui şi partea dinspre Sinaia a munţilor Bucegi.

Biserica armenească din Chişinău

În centrul Chişinăului pe o stradă liniştită se înalţă Biserica Sfânta Maică Născătoare de Dumnezeu, ridicată cu sprijinul a mai multor donatori, printre care şi Manuc Bey Mirzaian la 1803. acest personaj istoric controversat, mare dragoman (ambasador) al voievodatelor româneştiîn Imperiul Otoman, extrem de bogat,  stăpânind printre altele şi moşia Hînceşti (Basarabia), a fost şi mecena cultural. El a decedat la numai 48 de ani, dată înscrisă pe piatra tombală (1817) din galeria pridvorului bisericii, aflată între cele ale fiicelorsale – Mariam (1822) şi Gaiane (1824)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: